Explorează natura în Ținutul Pădurenilor

Ținutul Pădurenilor este o zonă extrem de ofertantă pentru doritorii de drumeții în natură. Ai nevoie doar de încălțări comode, îmbrăcăminte lejeră, rucsac echipat pentru drumeție în natură și multă bună dispoziție! Tușa de „strălucire” a acestei experiențe va fi adăugată, bineînțeles, de mama-natură, căci pe măsură ce urci în Pădurenime, priveliștea ce ți se deschide în fața ochilor este pur și simplu copleșitoare: covoare verzi așternute peste culmi ce se unduiesc melodios sub razele blânde ale soarelui, mărginite la orizont de culmile semețe ale munților.



Pentru cei mai activi, care au condiție fizică bună și spirit de aventură dezvoltat, în zonă există Cheile Cernei, rezervație naturală de interes național. Traseul este mai dificil, așa că necesită în mod obligatoriu echipament adecvat cursurilor de ape montane și echipament specific de asigurare-reasigurare. Se pornește din centrul comunei Hășdău, spre vest, către Lunca Cernii până la confluența râului Cerna cu Valea Ursului. De aici, la bifurcație se alege drumul forestier spre dreapta. După 2 km de mers, la Valea Bâlii – Vadu Dobrii, schimbați direcția de mers spre sud, unde versanții devin din ce în ce mai abrupți. De aici începe și partea cea mai frumoasă, dar și mai dificil de parcurs, poteca fiind îngustă, iar în unele porțiuni nu se poate trece decât prin apă. Locurile sunt de o frumusețe sălbatică deosebită, zona prezentând mici cascade și chei de cca 4 m lățime. În ultima porțiune a traseului, o potecă urcă spre DJ 687D.

CONTACT