Furnalul din Govâjdia

Nu te putem lăsa să pleci din zona Hunedoarei sau a Târgului de Fier - așa cum se traduce denumirea orașului în limba germană (Eisenmarkt), fără să vezi Furnalul de la Govâjdia, un adevărat monument de arhitectură industrială.



Pe lângă faptul că acest furnal a fost, la vremea lui, primul furnal cu flux continuu din Europa și al doilea din lume, notorietatea lui este legată și de controversata legătură pe care ar avea-o cu Turnul Eiffel din Paris. De-a lungul timpului, a circulat o relatare conform căreia aici s-ar fi produs componente din fontă pentru construirea celebrului edificiu parisian. Sursa acestei relatării nu este cunoscută, de aici și controversa ce s-a născut în jurul acestei ideii, cert este însă că această legendă a fost perpetuată ani la rând, fiind preluată chiar și în manualele de specialitate destinate industriei siderurgice. Mit sau adevăr? Ce mai contează, atâta timp cât ești pe cale să vezi cu ochii tăi Furnalul ce a fost prezentat întregii lumi ca o inovație a industriei moderne, tocmai la Paris, în cadrul Expoziție Universale ce a avut loc în 1889.

CONTACT