Satul Alun

Venind pe drumul dinspre Ghelari și lăsând în urmă satul îndrăgitului rapsod Drăgan Muntean- Poienița Voinii, drumul cotește dreapta spre satul Alun.

Îți mărturisim că de aici vei avea de parcurs o porțiune de drum neasfaltat, cu toate acestea însă, efortul îți va fi răsplătit pe deplin deoarece niciunde în altă parte din Europa nu vei găsi ceea ce te așteaptă aici: un drum pavat în întregime cu marmură albă! Satul Alun este în sine un obiectiv turistic, fiind unul dintre multele sate încremenite în timp ale României.



Aici mai locuiesc în mod permanent foarte puțini oameni, așa că liniștea care te împresoară în timp ce te plimbi pe ulița satului este aproape ireală. La tot pasul vei descoperi case vechi, construite după tehnici vechi, cu arhitectură simplă, unele din lemn, iar altele din piatră. Ceea ce au în comun toate aceste așezări, inclusiv grajdurile în care erau adăpostite animalele, sunt temeliile care sunt, fără excepție, construite din marmura extrasă din cariera aflată la intrarea în sat. Notabil este și faptul că aici vei putea admira o biserică funcțională în care încă mai au loc slujbe, construită integral din marmură, dar și o bisericuță foarte veche, de lemn.

Se spune că Alunul trebuie mai întâi simțit și abia mai apoi povestit, așa că îți lăsăm ție plăcerea de a-l descoperi, ca mai apoi să îl povestești cu nostalgie și altora.

CONTACT